„Atacurile cu rachetă ale Iranului asupra bazelor din Irak care găzduiesc militari americani și ai coaliției împotriva Daesh nu contribuie în niciun caz și în niciun fel la reducerea tensiunilor în Irak și în regiune, ci, dimpotrivă, pot conduce la o deteriorare suplimentară a situației de securitate din Irak și din vecinătate. E vorba de o posibilă deteriorare severă a acestei situații. Prin urmare, România reiterează ferm apelul său la descaladare și, de asemenea, ceea ce mai putem să informăm este că militarii români care fac parte din coaliția împotriva Daesh nu au fost afectați de atacuri, ceea ce este o veste bună”, a declarat Bogdan Aurescu într-o conferință de presă.
„Având în vedere că o serie de rachete au vizat și regiunea Erbil, unde se găsește o comunitate de aproximativ 180 de cetățeni români, prin Consulatul general al României am putut confirma că cetățenii români nu sunt afectați de această evoluție”, a mai declarat ministrul.
Ministrul de Externe a precizat, de asemenea, că, din datele de până acum nu există români între victimele prăbușirii avionului unei companii ucrainene lângă Teheran: „Am urmărit cu atenție evoluțiile legate de prăbușirea avionului companiei ucrainene, care a avut loc lângă Teheran. Am obținut lista de pasageri și putem confirma, potrivit datelor pe care le avem până în prezent, că nu există cetățeni români printre victime”.