Oficialii din Ministerul Muncii explică scăderea salariilor din sectorul Sănătăţii prin faptul că, în luna februarie, numărul zilelor nelucrătoare (opt) a fost mai mic decât în luna ianuarie (11).
"Menționăm că, în sănătate și asistență socială, zilele nelucrătoare, care se acoperă prin gărzi și asigurarea continuității, se plătesc cu un spor de până la 100% din salariul de bază. Astfel, în luna ianuarie au fost libere prin lege zilele de 1,2 și 24 ianuarie, cărora li se adaugă opt zile de week-end, față de februarie, când au fost libere doar cele opt zile de week-end".
În luna ianuarie în sănătate s-au angajat 4.000 de cadre sanitare, iar pentru februarie se estimează o angajare de acelaşi nivel. Aceasta înseamnă o creştere lunară de circa 1% a personalului, în special cu salarii de debutant, adică mai mici.
"Precizăm că și în anii anteriori, 2016, respectiv 2017, s-a înregistrat o fluctuație similară între lunile ianuarie și februarie, în ceea ce privește salarizarea, din aceleași motive precum cele enunțate anterior", se spune în comunicatul de la Ministerul Muncii.
Ministerul Muncii condus de Lia Olguţa Vasilescu se laudă că în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+1,1%), respectiv în administraţie publică (+0,6%).
Datele statistice confirmă scăderile salariale pentru angajaţii din sistemul de Sănătate. Între timp, continuă protestele salariaţilor care îşi văd veniturile diminuate.
O nouă zi de protest și la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" din Capitală. Angajații sunt nemulțumiți de tăierea sporurilor, care le-a redus considerabil salariile.