La nivelul zilei de miercuri, în unităţile de învăţământ preuniversitar erau înregistrate, conform raportărilor inspectoratelor şcolare, 13.541 cazuri pozitive de elevi/ preşcolari, 4.252 cazuri pozitive la personal, 2.882 de clase cu activitatea fizică suspendată, 46 de unităţi cu activitatea fizică suspendată, a anunțat Ministerul Educației.
Reamintim că în perioada trendului ascendent al valului 4 - Delta din octombrie 2021, la un număr similar de infectări, numărul claselor închise, trecute în online era de 4 ori mai mare. Potrivit ordinului comun al ministerelor Educației și Sănătății, clasele treceau in online la un singur caz confirmat de COVID-19, decizia fiind luată la nivelul fiecărei școli.
Astfel, până pe 13 octombrie 2021, erau confirmați COVID-19 16.316 de preșcolari/elevi și 5.425 de persoane confirmate COVID-19, angajați din învățământ, potrivit ministerului. La acel moment, 459.284 de copii învățau online, indiferent de cauză, adică aproximativ 15% din numărul total de elevi și preșcolari din sistemul de învățământ. Pe 6 octombrie, erau 11.090 de clase in online din cauza COVID-19, în România, în timp ce 121 funcționau cu prezență fizică, iar numărul copiilor confirmați era de 12.978, iar cel al angajaților, de 4.392 de persoane.
În prezent, în urma Ordinului comun din decembrie 2021, trecerea în online se face numai când sunt raportate 3 cazuri în zile consecutive într-o clasă, iar criteriul de trecere în online a unitățilro de învățământ la nivelul unei localități este dat de gradul de ocupare al paturilor COVID din spitale.
Se învață fizic până la o rată de 75% a ocupării la nivel județean a paturilor COVID. Cu mențiunea că o clasă trece în online pentu 10 zile la apariția a 3 cazuri confirmate pe o perioadă de 7 zile de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal. În același timp, dacă gradul de ocupare a paturilor COVID depășește 75% se trece în regim online. De asemenea, revenirea la școală cu prezență fizică numai după ce rata de ocupare scade sub 70% la nivel județean.