Decizia a fost luată la finalul verificărilor făcute de Corpul de Control al ministrului, în perioada 20-23 februarie.
Comunicatul precizează şi câteva dintre deficienţele descoperite: au fost folosite formulare de evaluare care nu se regăsesc în ordinul de ministru, lipsa rubricii de autoevaluare; punctajului de pe unele fișe de evaluare a fost calculat greșit, ajungându-se chiar la"situații aberante în care punctajul acordat depășește punctajul maxim de 100 de puncte."
Anunţul vine în contextul în care mai mulţi inspectori generali şi adjuncţi din ţară, mulţi dintre ei demişi anul trecut de către fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop şi repuşi în funcţii prin decizii ale instanţelor, au reclamat că au primit prin fax, chiar la început de weekend, fişe de evaluare care nu le-ar aparţine, cu calificativul "nesatisfăcător". Astfel de situaţii au fost la Buzău, Brăila, Mehedinţi, Arad şi Vrancea.
Inspectorii generali, inspectorii generali adjuncți și directorii Caselor Corpului Didactic sunt evaluați anual, iar în temeiul acestor evaluări primesc acordă calificative pe baza cărora se decide menținerea, monitorizarea sau încetarea contractului de management.