„La nivelul Ministerul Afacerilor Interne au fost îndeplinite toate sarcinile legale, stabilite în competența MAI, pentru desfășurarea alegerilor locale în condiții de legalitate și de siguranță.
Pentru ziua alegerilor, MAI a mobilizat peste 43.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri, dintre aceștia 20.243 vor fi responsabili cu menținterea ordinii publice la cele 18. 794 de secții de votare.
Având în vedere amploarea activităților organizate în contextul procesului electoral în contextul pandemiei de COVID-19, dispozitivul de siguranță și ordine publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Vă reamintesc că MAI a modificat procedura pentru acordarea vizelor de reședință, iar la nivel național au fost demarate activități în teren, pentru verificare respectării condițiilor de acordare a acestora. În ziua votului vor fi organizate filtre rutiere în toată țara, pentru a preveni turismul electoral. Pe timpul campaniei electorale, efectivele MAI au fost la datorie”, a explicat Monica Dajbog.