Unii dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH), programate să se desfăşoare luni la Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
"Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile", a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn.
Pentru plata la zi a drepturilor băneşti restante - salarii, tichete de masă şi transportul la locul de muncă - este nevoie de circa 18 milioane de lei, potrivit aprecierilor făcute de directorul general al CEH, Samuel Dioane.
Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, au continuat duminică, pentru a cincea zi consecutiv, protestele începute din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.
Starea de sănătate a celor aproximativ 70 de mineri autoblocaţi în subteranul Minei Lupeni este monitorizată de salvatorii mineri, care sunt pregătiţi să intervină în caz de nevoie.
Peste 500 de mineri şi localnici au luat parte, duminică după amiază, la un marş de protest în oraşul Lupeni, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de ortacii din subteran, dar şi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de situaţia în care se află, prin neplata la timp a drepturilor băneşti.
Potrivit preşedintelui executiv al Sindicatului Muntele, delegaţia administraţiei şi a sindicatelor de la minele din Valea Jiului are programate luni o nouă rundă de întâlniri la ministerele Energiei şi Muncii pentru a reglementa anumite aspecte tehnice legate de ordonanţa adoptată de Guvern pentru plata salariilor minerilor din fonduri ale Ministerului Muncii, prin intermediul AJOFM.