Orașul Beihai, o destinație populară de vacanță de vară, renumită pentru plaja sa cu nisip alb și insula vulcanică din regiunea Guangxi, a raportat peste 500 de infecții în ultima săptămână, ceea ce conform politicii sanitare din China reprezintă un focar major.
Sâmbătă, autoritățile locale din Beihai au izolat zonele urbane unde se află stațiunile și atracțiile turistice, au dispus testarea în masă și au interzis rezidenților să-și părăsească locuințele.
Restricțiile ample din cauza Covid au fost impuse și pe insula Weizhou, aflată la o oră de mers cu barca, populară pentru coasta pitorească și plajele sale. Începând de vineri, turiștilor li s-a spus să părăsească insula, în timp ce hotelurilor și pensiunilor li s-a ordonat să le restituie oaspeților banii necondiționat.