În urma exploziilor de pe raza localității Crevedia, Inspectorul general de stat adjunct, Mihai Nicolae Uca, din cadrul Inspecției Muncii, a emis o Decizie prin care a stabilit componența comisiei de cercetare a evenimentului, din care fac parte inspectori de muncă din cadrul compartimentului Securitate și Sănătate în Muncă, atât din structura centrală, cât și din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița.
„Conform Art.29, alin.(1), lit.C din legea 319/2006, Inspecția Muncii cercetează evenimentele „în cazul accidentelor colective generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.” Cercetarea se va efectua sub directa supraveghere a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, se arată într-un comunicat emis de Inspecția Muncii.
Dantes Bratu de la Inspecția Muncii și-a „tras” concediu medical în timpul unor situații de criză
În cadrul ședinței de Guvern din 20 iulie s-a decis suspendarea Inspectorului General de Stat – Dantes Nicolae BRATU, din cadrul Inspecției Muncii, decizie survenită în urma scandalului „azilelor groazei”. La nici o zi distanță, acesta a intrat în concediu medical.
Întrucât în acest moment în România sunt mai multe situații de criză, Dantes Bratu stă bine-mersi în concediu medical.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut pe 20 iulie ministrului Muncii, la începutul ședinței de guvern, suspendarea din funcție a șefilor agențiilor pentru plăți și inspecție socială din București și din șapte județe. La doar o zi distanță, Inspectorul General de Stat – Dantes Nicolae BRATU, din cadrul Inspecției Muncii a intrat în concediu medical, în care se află și în prezent.
Marcel Ciolacu a spus la momentul respectiv că în urma controalelor în centrele sociale, declanșate după scandalul privind ”azilele groazei”, au fost descoperite „situații de netolerat”.
Premierul a cerut ca aceleași măsuri să fie luate și în cazul conducerii Inspecției Muncii, spunând că au fost descoperite condiții de muncă de Ev Mediu: „Am descoperit că este o problemă uriașă și cu munca la negru în aceste centre. Câteodată erau condiţii de Ev Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria. Doamnă ministru, vă cer să luaţi aceeaşi măsură şi în cazul şefului acestui instituţii. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor în acest moment”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Ziarul Puterea vă va ține la curent cu detalii referitoare la situația lui Bratu Dantes Nicolae, precum și motivele pentru care stă în concediu medical într-o asemenea situație.
Trebuie menționat faptul că Inspecția Muncii este în vizorul procurorilor DNA în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de abuz în serviciu, infracțiune privind mai multe achiziții cu bani publici, scrie puterea.ro