Înșelătoria a avut loc pe autostrada Landesstraße 19, între Klötze și Schwiesau, din Germania.
Familia de români se afla într-o mașină mică, parcată pe marginea drumului, în direcția Klötze, relatează Știri Diaspora. Cei trei par să-și fi făcut planul de acasă, și asta deoarece fiecare avea un rol bine stabilit în toată această "schemă" de înșelătorie.
La prima vedere, tatăl, mama și fiica păreau doar o familie tânără care avea nevoie de ajutor. Rolul "principal" în toată această schemă pare să-l fi avut tatăl, care cerea ajutorul participanților la trafic: „Vă rog să vă opriți!”
Bărbatul, care susține că nu cunoaște limba germană și nici engleza, încearcă să-și descrie suferința, cerând insistent bani pentru benzină.
„Benzină toată, acasă”, spunea bărbatul, mai mult gesticulând.
În momentul în care o șoferiță este gata să îi ajute pr ormânii aflați la "ananghie", românul îi întinde șoferiței un teanc de bancnote românești: „Schimbă în Leu”, insista acesta, refuzând moneda germană în ideea de a se alege cu euro.
După ce a obținut ceea ce și-a dorit, românul a mulțumit politicos, iar românca de lângă mașină a trimis un sărut aerian.
Poliția a fost sesizată chiar de unul dintgre păgubiți, care a văzut scena repetându-se două zile mai târziu, tot seara devreme, pe autostrada B 248 din Kuhfelde.
„În seara zilei de 10 august, în secția de poliție Altmarkkreis Salzwedel au fost primite două rapoarte că mai multe persoane opreau și cerșeau din vehicule pe B 71 lângă Hemstedt și, de asemenea, în Jeseritz”, a afirmat un oficial al polițieei din Salzwedel. „Ocazional primim rapoarte similare în Altmarkkreis”, a mai spus oficialul.
Adesea oamenilor de pe marginea drumului li se spune că sunt în situații de urgență și au nevoie de bani pentru benzină.
Deși locațiile indicate au fost apoi verificate de polițiști, familia de români a fost de negăsit.
Poliția recomandă „să nu se dea bani străinilor și să nu se angajeze în discuții cu oamenii cu aspect mai neajutorat”. „Dacă există cu adevărat o urgență, puteți recomanda oamenilor să contacteze poliția sau serviciile de urgență, în funcție de situație”, spune Franziska Hotopp.
În principiu, cerșitul nu este o infracțiune penală în Germania, dar dacă cineva pretinde fapte false pentru a crește veniturile din cerșetorie, aceasta este o formă de fraudă și, prin urmare, este pedepsită.