Cerul va fi temporar noros și va ploua în cea mai mare parte a Dobrogei, pe arii restrânse în Oltenia și Transilvania și izolat în celelalte regiuni.
La munte vor fi precipitații mixte (mai ales ninsori la altitudini de peste 1500m). Ploile vor fi și sub formă de aversă, iar în sud-estul tarii, pe arii restrânse, se vor acumula cantități de apă de peste 20...30 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în estul Munteniei, dar mai ales în Dobrogea, cu viteze mari pe litoral, peste 50...60 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 19 grade.
Și In București, valorile termice vor crește ușor față de intervalul anterior, astfel că se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei, însă, mai ales dimineața, va fi în continuare rece.
Cerul va avea unele înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade.
La munte, temperaturile vor fi în creștere, dar vremea se va menține rece mai ales noaptea și dimineața. Cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse va ploua slab, iar la atitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat.