Viorica Dăncilă face un elogiu vârstnicilor, despre care spune că "au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară", după care aminteşte de realizările coaliţiei de guvernare pentru pensionari.
Premierul spune că pensiile s-au majorat în trei etape, ultima începând cu 1 iulie anul acesta, "iar în perioada imediat următoare vom promova un nou proiect al legii pensiilor, menit să continue majorările veniturilor persoanelor în vârstă, pentru a le oferi o viață mai bună".
"Mai sunt însă multe de făcut și am încredere că împreună le vom face!", se mai spune în mesajul oficial al Executivului Dăncilă.
Ce uită să precizeze premierul este dezechilibrul major creat bugetului de stat prin explozia cheltuielilor din primle eopt luni ale anului.
Practic Executivul a ajuns la fundul statului şi caută măsuri disperate pentru redresare. Una dintre aceste: executarea silită de către ANAF a milioane de români cu datorii, fără a se mai trece prin instanţă.
Mesajul premierului:
"Societatea românească are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de înțelepciunea, cumpătarea și generozitatea părinților și bunicilor noștri. Experiența lor de viață, memorie vie a frământărilor sociale și grijilor personale, este un prețios factor de echilibru. Maturitatea și dăruirea lor sunt îndemnuri puternice la unitate și solidaritate, atât de necesare nouă, românilor, în An Centenar.
Părinții noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară. Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învățat să ne ajutăm semenii, să ne iubim țara, să ne apărăm interesele naționale, să rămânem loiali tradițiilor și valorilor morale.
Ei au avut un rol esențial în definirea României de astăzi și continuă să aibă un cuvânt greu de spus în transformările României de mâine.
Părinților și bunicilor, seniorilor noștri le datorăm recunoștință și respect. Avem datoria morală să le păstrăm demnitatea și să le oferim zile liniștite.
În mandatul actualei coaliții de guvernare, am luat măsuri pentru a le asigura venituri mai mari și acces mai facil la servicii de sănătate. Pensiile s-au majorat în trei etape, ultima începând cu 1 iulie anul acesta, iar în perioada imediat următoare vom promova un nou proiect al legii pensiilor, menit să continue majorările veniturilor persoanelor în vârstă, pentru a le oferi o viață mai bună.
Mai sunt însă multe de făcut și am încredere că împreună le vom face!
Am convingerea că unitatea și solidaritatea ne vor da putere și inspirație pentru un viitor mai bun!
Doresc seniorilor români sănătate, zile senine și "La mulți ani!", Viorica Dăncilă.