Până la această oră, față de comunicarea anterioară, la nivelul județului Teleorman au fost înregistrate patru sesizări privind desfășurarea procesului electoral. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că trei dintre acestea nu se confirmă (la Videle, Călinești și Scrioaștea), fiind aplicate sancțiuni contravenționale conform OG nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Membrul unui partid politic a fost sancționat contravențional pentru continuarea propagandei electorale, la Roșiorii de Vede.
Toate sesizările au fost și vor fi verificate cu celeritate și echidistanță, structurile teritoriale ale M.A.I. fiind la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral, anunță IPJ Teleorman.