Astfel, persoanele în vârstă de 13 ani şi mai mari trebuie să poarte măşti de protecţie în pieţe, pe străzi aglomerate precum şi în magazinele aglomerate şi în centrele comerciale acoperite.
În plus, semne de avertizare galbene care îi atenționează pe oameni despre noul regulament au fost amplasate, începând de ieri, în tot centrul Amsterdamului, inclusiv în Districtul Roşu.
Drept urmare, oricine nu poartă mască riscă o amendă de 95 de euro (111, 8 dolari), conform anunţurilor făcute de consiliile celor două oraşe.
Decizia survine ca răspuns la o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus şi ca urmare a îngrijorărilor faţă de respectarea distanţei sociale în contextul prezenţei unui număr mare de turişti în centrul istoric al Amsterdamului.
Până acum, numai persoanele care călătoreau în transportul public erau obligate să poarte măşti de protecție.
Săptămâna trecută, Olanda a înregistrat 2.600 de cazuri noi de infecţii, aproape dublu faţă de săptămâna precedentă, o evoluţie pe care institutul olandez de sănătate a calificat-o drept „îngrijorătoare”.