"După cum ştiţi, hotărârea Parlamentului de adoptare a stării de alertă ne-a complicat existenţa. Distribuirea de măşti către persoanele vulnerabile, care iniţial trebuia făcută prin mecanismul pe care îl gândisem, prin Ministerul Muncii, cu susţinerea Poştei, a fost complicată. A fost mandatat Guvernul prin Ministerul Sănătăţii", a afirmat Ludovic Orban în deschiderea şedinţei de Guvern.
"150 de milioane, aşa cum ne-am înţeles, la un preţ de 2 lei pe mască, la un număr de beneficiari estimat la 1.100.000, în baza legii venitului minim garantat. Ministerul Muncii ar trebui să se uite cu mare atenţie, să nu omitem vreo categorie de la distribuirea acestor măşti. Ne-au complicat existenţa. Trebuie să aşteptăm ca autorităţile locale să trimită la DSP şi noi să centralizăm să vedem ce cantitate de măşti este necesară. Trebuie operaţionalizată în viteză maximă, termene scurte, achiziţiile trebuie derulate rapid şi transparent, la preţul cel mai mic şi apoi asigurată distribuţia, să ajungă măştile la persoanele vulnerabile", a explicat Ludovic Orban.