Cum se face o radiere auto fiscală
Pentru a vinde o mașină, este nevoie de următoarele acte:
- cartea de identitate a mașinii;
- certificatul de înmatriculare;
- actul de identitate al vânzătorului;
- actul de identitate al cumpărătorului.
Toate aceste documente trebuie să fie și în original și în copie. În baza lor se va întocmi contractul de vânzare-cumpărare auto, în 5 exemplare.
După ce contractele sunt completate și semnate, vânzătorul trebuie să se prezinte cu toate cele 5 exemplare la Direcția de Taxe Locale. De asemenea, trebuie prezentate, în copie:
- cartea de identitate a mașinii;
- certificatul de înmatriculare;
- cartea de identitate a vânzătorului;
- cartea de identitate a cumpărătorului.
După verificarea actelor, vânzătorul va avea de completat o cerere de scoatere din evidențele fiscale. Dacă taxele și impozitele sunt achitate la zi, autoritățile locale vor aproba vânzarea mașinii.
Astfel, se va întocmi radierea auto fiscală, deci autovehiculul va fi scos din evidențele de la Primărie.
După ce vinzi mașina, trebuie să o mai radiezi de la Poliție?
Odată ce mașina a fost radiată fiscal, în urma vânzării, unul dintre cele 5 contracte va rămâne la Direcția de Taxe Locale, unul la vânzătorul mașinii și alte 3 vor ajunge la cumpărător.
Dintre cele 3, unul trebuie prezentat la Primărie, pentru înscrierea în evidențele fiscale și unul la Poliție, pentru înmatriculare.
Din momentul în care mașina a fost radiată fiscal, vânzătorul nu mai are nicio obligație. Așadar, după ce vinzi mașina, nu trebuie să o mai radiezi și de la Poliție și să ceri scoaterea din circulație.
În schimb, noul proprietar are la dispoziție 30 de zile pentru a solicita înmatricularea mașinii.
În ce situație se face automat radiere auto din circulație
Radierea din evidență a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, în următoarele situații:
- în cazul notificării primite de la autorități competente sau operatori economici autorizați să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz;
- în cazul notificării primite de la autorități competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.
Un proiect de lege propune ca radierea să se facă automat și atunci când suspendarea înmatriculării se prelungește pe o perioadă mai mare de timp.
„Radierea din evidență a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea […] în cazul în care suspendarea înmatriculării vehiculului […] a operat pentru o perioadă neîntreruptă de 3 ani”, se precizează în proiectul elaborat de Ministerul de Interne.
Ceea ce înseamnă că mașinile a căror inspecție tehnică periodică a expirat de peste 3 ani, ar putea fi radiate automat din circulație.
Cum se radiază o mașină din circulație
În prezent, radierea din circulație a mașinii se face în mai multe situații. Astfel, cei care au dat la casat mașina sau le-a fost furată, ori pur și simplu nu o mai folosesc, pot cere radierea.
Din octombrie trebuie să montezi roțile de iarnă? Răspunsul e în Codul Rutier. Diferența între anvelopele de vară și cele de iarnă
Proprietarul trebuie să depună la Direcția de Permise și Înmatriculări Auto următoarele acte:
- Cererea de radiere;
- Plăcuțele cu numărul de înmatriculare;
- Actul de identitate al solicitantului – original si copie;
- Cartea de identitate a vehiculului – original si copie;
- Certificatul de înmatriculare;
- Fișa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent teritorial sau certificatul de atestare fiscală completat și semnat de proprietar;
- Certificatul de radiere în trei exemplare, care se poate descărca de pe site-ul Direcției de Permise Auto și Înmatriculări.
De asemenea, se mai poate face radierea automată în cazul mașinilor declarate fără proprietar.