Masca de protecție ar putea fi din nou obligatorie pe stradă, în unele zone. Este anunțul făcut de prefectul capitalei, care spune că noile măsuri urmează să fie stabilite de CNSU.
Masca de protecție ar putea deveni obligatorie în proximitatea școlilor, anunță prefectul Capitalei Alin Stoica. Măsura ar putea intra în vigoare din 13 septembrie, când elevii se întorc în bănci.
„Luăm în calcul reintroducerea măsurii privind purtarea măştii pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ. Va fi o hotărâre CMBSU. Expiră ultima hotărâre, cred că miercuri, şi atunci va trebui să luăm o nouă hotărâre de prelungire a măsurilor şi şi vom introduce şi obligativitatea purtăţii măştilor, începând cu 13 septembrie, de când începe şcoala. Şedinţa va fi marţi sau miercuri”, a afirmat Alin Stoica.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că până la 6 la mie rată de infectare, toate creşele, gradiniţele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică, iar după depăşirea acestui prag, rămân deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special. Ministrul a anunţat că a fost elaborat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii privind măsurile pentru începerea şcolii, dar va fi semnat după avizul CNSU.