Întâlnirea cu un exemplar de rechin de talie mică a avut loc o singură dată, în septembrie 2017. Popescu se pregătea să iasă din apă, în zona epavei de la Costineşti, când mamiferul i-a ieșit în cale. Deși oprise deja echipamentele, a surprins câteva fotografii cu „câinele de mare” pe care a apreciat că avea o lungime de 1.3 metri lungime.
„Nu mă așteptam la asemenea întâlnire, şi pentru că eram pe final de prima scufundare.Am fost uimit, nu îmi venea să cred că sunt atât de norocos încât să întâlnesc un rechin în Marea Neagră. Cu siguranţă a fost o întâlnire norocoasă şi neaşteptată, cu cât rechinii se apropie de ţărm şi trăiesc pe fundul mării. Speciile de rechin din Marea Neagră nu trec de 1,80 metri lungime şi nici nu sunt periculoase întrucât nu atacă omul. Eu atunci mă aflam cam la o adâncime de 10 – 20 de metri, iar în acea zonă fundul mării coboară până la 32 – 34 metri“, a declarat instructorul pentru adevărul.ro.
Câinele de mare (squalus acanthias) este singura specie de rechini care trăiește în Marea Neagră. Se ferește de interacțiunea cu omul și nu îl atacă, având o dimensiune redusă. Populația este în este în scădere, din cauza pescuitului excesiv.