”Sunt nevinovat iar aceasta este o sentință nedreaptă dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunțuri neîntemeiate date sub presiune de doi inculpați arestați care, ulterior denunțurilor, au fost eliberați.
Toată povestea s-a creionat în jurul acțiunilor sociale organizate pe lângă biserici în campania electoral din 2009. Faptele au fost catalogate de DNA ca fapte de corupție și trafic de influență fără nicio probă în acest sens.
Instanta de fond a Tribunalului Bucuresti a dispus în ceea ce mă privește o pedeapsa de 2 ani cu suspendare pe care bineînțeles că am considerat-o nedreaptă și am atacat-o. Instanța de apel nu a respectat nici un drept la apărare pe tot parcursul procesului schimbând în penultimul termen al pronunțării încadrarea în trafic de influență fără ca acest lucru să se fi solicitat de vreuna dintre părțile implicate.
Consider că această sentință este nedreaptă și este o plată politică pentru simplul fapt că nu am fost de acord ca, la un moment dat, cineva să preia PDL.
În acest moment, noul PNL format în urma fuziunii cu PDL nu face altceva decât să arunce peste bord toți liderii vechiului PDL care s-au trezit, în urma acestei fuziuni, cu tot felul de probleme penale. La fel au procedat și cei dinainte, cei de care am încercat să protejez partidul, care au condus țara cu ajutorul instituțiilor de forță care acum s-au pus în slujba noii puteri.
Voi ataca acestă decizie la ÎCCJ, la CEDO, la toate instituțiile europene abilitate care mă pot ajuta să-mi dovedesc nevinovăția. Oricine va avea curiozitatea de a citi acest dosar va vedea că nu există nicio probă care să mă incrimineze. Platesc acum exclusiv pentru simplul fapt că nu am plecat capul în fața deținătorilor puterii absolute.
Ultimele alegeri parlamentare și tot ce s-a întâmplat cu acestea sunt dovada clară că democrația a fost confiscată în această țară.
În 4 decembrie 2020 am fost amenințat că dacă nu voi renunța la monitorizarea procesului electoral din 6 decembrie voi primi o condamnare cu executare în acest dosar. Motiv pentru care nu am mai participat și am plecat din țara și nu am asistat la monitorizarea electorală pe care o desfășuram in calitate de președinte al ATRNU!
În acest moment, știind de această înscenare de sentință care urma să mi se pregatească am părăsit Romania și, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă țară. Cu probele și dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăția, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, a anunțat Marian Zlotea pe Facebook.
Zoltea a fost condamnat pentru trafic de influență, luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și instigare la luare de mită. În perioada cât a fost șef al ANSVSA, el îi obliga pe salariații Autorității să dea, lunar, bani pentru PDL așa încât să-și păstreze posturile.
Inițial, fostul europarlamentar fusese condamnat de Tribunalul București la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată.
„Inculpatul ZLOTEA MARIAN să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. (1968). În baza art. 71 C.pen. (1968) aplică alăturat pedepsei rezultante principale pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. (1968) de la data pronunţării prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare se va executa în regim de detenţie. Dispune confiscarea sumei de 263.000 lei de la inculpatul Zlotea Marian”, se arată în minuta ședinței.