”Acum, când se anunță că niște creșteri salariale nu vor mai avea loc, sindicate ale polițiștilor demarează proteste, iar polițiștii ies în stradă.
Foarte bine, e dreptul lor să protesteze, revendicările lor sunt corecte.
Cu toate astea, eu nu am să ies în stradă și nici nu am să protestez pentru așa ceva. Nu acum.
Acum mi s-ar părea complet imoral să fac așa ceva.
Într-o țară în care pandemia a lăsat mii de oameni șomeri și a afectat grav alte mii, unul ca mine, care a avut salariu întreg toată perioada asta, să iasă în stradă strigând că vrea salariu mărit mi se pare rușinos și imoral.
Iar faptul că polițiștii nu au protestat împotriva ordonanței 13, dar o fac pentru creșteri salariale, mă întristează și îmi arată că tot stomacul primează în fața principiilor. Stomac care oricum nu e gol, ci e, probabil, doar hapsân”, a scris Marian Godină pe site-ul său.
Acesta a amintit de perioada ordonanței 13, atunci când prea puțini polițiști au scandat pentru principii.
”Întorcându-ne în timp până la ordonanța 13, cea prin care oamenii răi nu prea mai puteau ajunge la închisoare, asta prin numeroase piedici aduse inclusiv polițiștilor, constatăm că practicarea meseriei acestora, cea pe care mulți o aleseseră din vocație, era afectată grav.
Ați văzut atunci proteste ale sindicatelor polițiștilor? Că doar le era afectată munca, iar vocația aia de a prinde infractori și a-i trimite la pușcărie le era profund alterată. N-ați văzut.
Cu toate astea, au ieșit atunci în stradă câțiva polițiști, alături de societatea civilă. Tot respectul pentru ei, acelea au fost niște proteste pentru niște principii, nu pentru câștiguri materiale”, a mai scris polițistul, precizând, la final, că nu dorește să fie asociat în vreun fel cu aceste proteste.