Sfantul Silvestru s-a nascut in Roma cea veche si a fost ucenic al preotului Quirinus. A trait in timpul domniei lui Diocletian (284-305) si a imparatului Constantin cel Mare (306-337).
In anul 314, dupa moartea papei Miltiade, a fost ales episcop al Romei. Potrivit Sinaxarului, Sfantul Silvestru este cel care l-a pregatit si botezat pe imparatul Constantin cel Mare. Iata ce-i cere Sfantul Silvestru imparatului, inainte ca acesta sa primeasca botezul:
"Se cuvine mai intai sa postesti, ca astfel cu rugaciunea, cu lacrimile si cu marturisirea pacatelor tale sa milostivesti pe Dumnezeu. Sa lepezi porfira si coroana sapte zile si sa te inchini in camarile palatului tau in sac si in cenusa, sa faci pocaita, plangand si cazand la pamant, apoi sa poruncesti sa se inchida templele idolesti, iar jertfele lor sa inceteze si pe crestinii care sunt izgoniti sa-i liberezi, iar celor ce sed in legaturi sa le daruiesti pace; apoi sa fii bun celor ce te roaga, toate cererile cele drepte sa le implinesti si sa dai din averile tale saracilor milostenie multa".
A luptat pentru marturisirea adevarului, descoperindu-le hulitorilor ca Hristos nu a fost un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu, ca El este Dumnezeu adevarat si om adevarat. A trecut la cele vesnice in anul 335, scrie CrestinOrtodox.ro.
Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A ramas orfan de tata la varsta de 3 ani. Cand a implinit 17 ani, primind binecuvantarea mamei, a plecat sa imbratiseze viata monahala la Lavra Pecerska de la Kiev. Dupa un timp, indrumat de Parintele Dositei din pustia Kitaev, a mers sa isi petreaca restul vietii in Manastirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tanarul Prohor a intrat in Manastirea Sarovului.
Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.
Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire.
Obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.
S-a intors in manastire in anul 1810, la cererea batranilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferinta in urma careia intreg trupul se umfla din cauza retinerii apei din corp. Sfantul Serafim le-a spus celor din obstea manastirii:
„M-am predat pe mine insumi adevaratului Doctor al sufletelor si al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, si Preacuratei Sale Maici. Daruiti-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfanta Euharistie). Impartasit in chilia sa, Serafim se insanatosi grabnic in urma aparitiei Maicii Domnului, inconjurata de Sfantul Petru si Ioan Evanghelistul, care, aratand spre cel ce zacea in pat a zis: „El este unul dintre ai nostri", atingand cu sceptrul sau soldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toata apa afara.
Revine in 1825 la chilia sa din padure, unde va primi mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale "Hristos a Inviat!". Ii numea pe toti "bucuria mea".
In data de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafim de Sarov a fost aflat adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept in fata icoanei Maicii Domnului.
Canonizarea sa a fost savarsita in anul 1903, la 70 de ani de la trecerea la cele vesnice.
