„Ne-am extins ajutorul și pentru întreprinderile mici și mijlocii și la toată industria alimentară. Coaliția este cea care a propus și elaborat aceste noi măsuri, nu un partid anume. Referitor la criticile lui Florin Cîțu, nu cred că este cel mai în masură să răspundă la probleme precum inovarea și eficiența energetică. Suntem într-o criză majoră care lovește în consumatori, dar și în industrie. În Marea Britanie s-a naționalizat, în Franța s-a intervenit pe lângă furnizorii de stat. Ne-a luat două luni să concepem aceste noi măsuri. Prețul de la 1 aprilie trebuie reglementat. Pe o perioadă de 6 luni, legea ne lasă să revenim la prețurile de dinainte de liberalizare. Consumul mare este în perioada iernii. Trece iarna, în aceste 2 luni, iar prețul la gze începe să scadă. Mizăm pe o uniformizare a prețurilor gaze, la nivel mondial. Liberalizarea pieței va rămâne în continuare, dar există legea care dă dreptul Guvernului să intervină. Nu am vorbit de plafonare, ci de reglementare, care este altceva. Am avut specialiști în ședința de coaliție și ne-am familiarizat cu legislația. Avem o mare problemă cu cei care au emis eronat, voit sau nu , 2,2 milioane de facturi, mai mult, au făcut-o pe o perioadă de 2 luni. Acolo trebuie căutat vinovatul”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.