Cei trei reprezentanți ai formațiunilor politice social democrate au abordat o serie de teme de discuție ce au vizat situația social-politică din Republica Moldova, prețurile și tarifele în creștere, inflația care afectează grav veniturile populației, impactul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina și cum pot fi susținuți în aceste condiții cetățenii Republicii Moldova pentru a trece mai ușor peste multiplele crize cu care se confruntă țara vecină.
În cadrul întrevederii, s-a discutat, de asemenea, despre consolidarea parteneriatului politic dintre Partidul Social Democrat European și Partidul Social Democrat din România. După Forumul aleșilor locali din cele două formațiuni politice au fost stabilite mai multe intenții de proiecte comune de infrastructură cu investiții europene și transfrontaliere în localitățile Republicii Moldova.
S-a convenit să fie lansate proiecte bilaterale dintre aleșii locali ai PSDE și PSD România, precum și să fie continuate instruirile pentru primarii PSDE privind facilitarea accesului la fondurile europene, mai informează comunicatul formațiunii politice.
Ion Sula și Marcel Ciolacu au confirmat interesul și disponibilitatea pentru a dezvolta în continuare parteneriatul politic strategic dintre cele două partide social-democrate europene, în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova.
PSDE și PSD România au o relație de parteneriat de lungă durată, care a fost fortificată prin Acordul de colaborare semnat pe 19 mai 2021, la București. Cele două partide fac parte din aceeași familie europeană și internațională: Partidul Socialiștilor Europeni(PES) și Internaționala Socialistă.