Timișorenii au stat și la coadă, iar mulți au mers și noaptea să se vaccineze anti-Covid. Dacă în prima noapte au trecut pe la „maraton” puțin peste 300 de oameni, în a doua noapte numărul lor a fost ceva mai mare, pentru ca duminică să scadă la loc, scrie tion.ro
Duminică, puțin după miezul nopții, la finiș ajunseseră 6.500 de oameni, în timp ce luni dimineață, cu o oră înainte de închidere, raportarea era de 6.700 de oameni. În ultima oră au mai fost câțiva la vaccin, astfel că numărul total de imunizați la Maratonul Vaccinări este de 6.722 de oameni, până luni dimineață la ora 8.
„Suntem obosiți, dar fericiți. Impactul a fost extraordinar, asta contează foarte mult. A fost o ofertă din suflet, ne bucurăm enorm că a existat un impact național. Dincolo de cei peste 6.700 de oameni vaccinați în aceste zile, impactul se transmite”, a declarat medicul Dorel Săndesc, președinte la Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”.
Maratonul Vaccinării s-a desfășurat la CRAFT, de vineri (ora 16) până luni (ora 8). Timișorenii s-au putut vaccina doar cu buletinul, fără programare pe platforma oficială de vaccinare. Rapelul se va face în condiții asemănătoare, la Sala Olimpia, peste trei săptămâni.