O astfel de ameninţare, deşi încă imprecisă, vizează mai multe ţări, iar Parlamentul European a aprobat un proiect de lege în ianuarie ce prevede acest lucru, dar acest text ar trebui încă aprobat de statele membre înainte de a intra în vigoare.
"Propun să îmbunătăţim mecanismul statului de drept", a declarat Manfred Weber, care este candidatul Partidului Popular European (PPE, conservator) pentru a-i succeda lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene.
PPE este prima forţă a Parlamentului de la Strasbourg.
"Trebuie să mutăm aceste chestiuni departe de politică şi în final să lăsăm să decidă experţii şi judecătorii. Sunt de acord cu ideea legării penalităţilor în astfel de proceduri de fondurile europene", a declarat Manfred Weber agenţiei de presă lituaniene BNS.
Potrivit acestuia, sistemul actual în vigoare "nu a putut împiedica evoluţiile recente din Polonia, Ungaria sau România", ţări care au fost criticate de Bruxelles pentru carenţele în ceea ce priveşte sistemul lor judiciar, libertatea presei sau lupta împotriva corupţiei.
În interviul său, Manfred Weber a vorbit de asemenea despre o "perspectivă" europeană pentru Ucraina, dar a spus că "ar opri discuţiile de aderare" cu Turcia, dacă va fi ales.
Întrebat despre acordarea de paşapoarte ruseşti ucrainenilor din regiunile separatiste proruse din estul ţării lor, Weber a spus că trebuie "apreciat impactul" acestei decizii a Moscovei, în timp ce a estimat că UE ar trebui să fie pregătită să îşi întărească sancţiunile. "Trebuie să ne arătăm voinţa de a ne apăra principiile", a explicat el.