Preşedinta Maia Sandu a fost întrebată cum va putea adera Republica Moldova la Uniunea Europeană în condiţiile în care diferendul transnistrean nu a fost soluţionat, relatează NewsMaker.
„Ar fi greşit să spunem că, atâta timp cât conflictul nu este rezolvat, nu putem face parte din UE. Pentru că, în acest caz, Putin ar avea drept de veto în Moldova. Şi cred că UE nu vrea să-i acorde lui Putin drept de veto. În acelaşi timp, vom continua să depunem eforturi pentru a ne asigura că cetăţenii beneficiază de mai multe drepturi ca urmare a aderării la UE, aşa cum beneficiază deja de regim fără vize. Iar acum putem vedea o schimbare în structura Moldovei nu doar pe malul drept al Nistrului, ci şi pe cel stâng. Suntem încrezători că şi cetăţenii de pe malul stâng al Nistrului vor beneficia de pe urma comerţului liber. Şi noi credem că UE nu vrea să dea drept de veto în UE”, a insistat preşedinta Republicii Moldova.
În septembrie, preşedinta Maia Sandu a declarat la CNN că soluţionarea conflictului transnistrean nu este o condiţie impusă de Bruxelles pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
De asemenea, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că Republica Moldova poate adera la UE fără să-şi fi rezolvat în prealabil diferendul transnistrean. Diplomatul a dat exemplul Ciprului, care a aderat la blocul comunitar având un conflict teritorial nesoluţionat. Declaraţiile au fost făcute cu ocazia summit-ului Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la Bulboaca la 1 iunie 2023.
Comisia Europeană a recomandat luna aceasta începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, ţări care au primit anul trecut statutul de candidate la aderare, în condiţiile în care Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022. Decizia urmează să fie luată luna viitoare de Consiliul European, din care fac parte liderii celor 27 de state membre.
Maia Sandu a discutat marţi la Kiev cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre următorii paşi în procesul de aderare la UE. Vizita preşedintei Republicii Moldova şi a preşedintelui Consiliului European a intervenit în ziua în care Ucraina a marcat 10 ani de la începutul protestelor Euromaidan, care l-au îndepărtat de la putere în 2014 pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici şi au înscris ţara pe o direcţie proeuropeană. „Este simbolic că în această zi marcăm 10 ani de la începutul protestelor pentru apărarea democraţiei şi libertăţii de pe Piaţa Independenţei, din centrul Kievului. Curajul de atunci al ucrainenilor a dus la prăbuşirea regimului de la acea vreme, în pofida încercării de reprimare violentă a protestelor. Am adus astăzi un omagiu eroilor ucraineni care, acum un deceniu, au luptat pentru libertate, democraţie şi integrare europeană. Şi celor care astăzi îşi apără propria ţară şi liniştea noastră”, a scris Maia Sandu pe Facebook.