Cercetătorii au examinat evoluția Omicron în rândul populațiilor din Africa de Sud, Scoția și Anglia. Rezultatele fiecărui studiu sunt încă preliminare, dar toate au sugerat că oamenii infectați cu Omicron sunt mai puțin expuși riscului de a ajunge la spital.
De la descoperirea Omicron în sudul Africii în noiembrie, oamenii de știință au făcut eforturi pentru a afla cât de virulentă este noua tulpină mutantă.
Noile cercetări sugerează că varianta ar putea avea trăsături biologice care o fac mai puțin periculoasă decât Delta spre exemplu, tulpina care a fost dominantă încă din vară și care a generat valuri pandemice în mai multe țări, inclusiv România.
Riscul redus de spitalizare al Omicron în cele trei țări pare a se datora cel puțin parțial și imunității din aceste populații. Mulți dintre cei infectați erau deja protejați în fața formelor grave ale bolii, ori în urma vaccinării, ori a infectărilor precedente.
În vreme ce aceste cercetări oferă evident vești bune, experții avertizează că valul pandemic din mai multe țări ar putea totuși duce la o suprasolicitare a spitalelor, din simplul fapt că varianta se transmite mult mai repede decât celelalte variante precedente.
Cât de mic este riscul de spitalizare, în comparație cu Delta Studiul din Africa de Sud s-a concentrat pe valul pandemic generat de Omicron care a debutat în această țară în noiembrie. Riscul de spitalizare s-a dovedit a fi cu 70% mai mic printre oamenii infectați cu Omicron, în comparație cu cei infectați cu alte variante ale virusului, au observat cercetătorii.
În vreme ce ultimele săptămâni au adus noi date despre Omicron, există încă multe semne de întrebare privind săptămânile care urmează, în special în ceea ce privește numărul spitalizărilor.
Chris Robertson, epidemiolog la Universitatea din Strathclyde și coautor al studiului din Scoția, a avertizat că sezonul Sărbătorilor va îngreuna adunarea datelor de care experții ar avea nevoie pentru actualizarea acestor cercetări.
‘’Cele mai bune informații pe care le avem în prezent indică faptul că amenințarea Omicron este substanțială și iminentă, iar indivizii și guvernele trebuie să se pregătească corespunzător’’ au spus cercetătorii.