Puţin după miezul nopţii, 2 autoturisme au rămas blocate în localitatea Plesa şi au fost ajutate de utilajele de la Drumuri judeţene să ajungă la destinaşţie, în localitatea Vinderei.
Patru persoane aflat într-o maşină rămasă fara combustibil în jurul orei 2.00, pe DC 72, în localitatea Coasta Lupei, comuna Nicoreşti, au fost nevoite să aştepte două ore până au fost preluate de vehiculul unor cunoscuţi.
Reprezentanţii SVSU Brăhăşeşti, cu sprijinul echipajelor de la Drumuri Judeţene au ajutat un convoi de 10 maşini care veneau de la Brăhăşeşti si voiau să ajungă la Tecuci, să traverseze zona în jurul orei 4.45.
Un autoturism cu doi adulţi şi doi copii din Republica Moldova care veneau de la Cheia cu destinaţia vama Oancea s-a defectat pe DJ251G şi a rămas înzăpezit. Reprezentanţii Primăriei din Corni cu ajutorul celor de la Drumuri judeţene i-au preluat pe cei patru şi i-au transportat acasă la primarul comunei Corni.
În jurul orei 7.15 o maşină a derapat pe DN24D şi a rămas în afara carosabilului din cauza viscolului si sulurilor de zăpadă formate.
În judeţul Galaţi nu sunt drumuri închise şi momentan se lucrează pe toate sectoarele de drum pentru menţinerea deschisă a căilor rutiere.