De asemenea, arată MAE, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, aproximativ 370 de locuinţe se află în carantină, iar "primele concluzii indică faptul că infectările ar fi survenit ca urmare a participării la procesiuni religioase, precum şi a oficierii unor slujbe la domiciliul mai multor familii". MAE precizează că autorităţile locale au pus la dispoziţia persoanelor afectate un sistem de asistenţă pentru efectuarea cumpărăturilor necesare, iar toate persoanele afectate de plasarea în carantină vor primi documente justificative pentru relaţia cu angajatorul, precum şi despăgubiri financiare în cuantumul prevăzut de lege.
MAE precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la această situaţie. Ambasada României la Berlin continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţa consulară, conform competenţelor legale şi în conformitate cu măsurile adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE Român: 57 de români din Berlin, infectaţi cu noul coronavirus. Unul dintre ei se află în stare critică
Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi că un total de 57 de români din districtul Neukolln din Berlin au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2, iar unul dintre ei este în stare critică, informează Agerpres.