Iată comunicatul integral:
"Ca urmare a mesajelor publice transmise de Președintele Ungariei, inclusiv pe pagina de Facebook, în contextul vizitei private cu caracter religios pe care o întreprinde zilele acestea în România, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
MAE român l-a contactat prompt pe ambasadorul Ungariei în România și a transmis dezaprobarea fermă cu privire la faptul că, în pofida repetatelor apeluri ale părții române la manifestarea reținerii în declarații și mesaje publice în contextul vizitelor private efectuate de oficiali și politicieni ungari în România, și în contextul vizitei din aceste zile au fost lansate mesaje publice neadecvate, precum cel care vizează o regiune istorică a României.
În context, a mai fost precizat faptul că astfel de declarații nu corespund dezideratului promovării unei relații pragmatice, de bună vecinătate și colaborare dintre cele două țări, în interesul nemijlocit al cetățenilor români și ungari indiferent de etnie, precum și spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002)."
„Nu lăsa Transilvania să se piardă, Dumnezeul nostru! #suntemîmpreună”, a postat sâmbătă, 27 mai 2023, pe Facebook, președinta Ungariei, Katalin Novák.