Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile Regatului Unit au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Angliei, în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, începând cu data de 15 februarie 2021, toate persoanele supuse măsurii de autoizolare sunt obligate să efectueze, suplimentar, în intervalul de 10 zile, două teste moleculare pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2. Primul test trebuie efectuat în cea de a doua zi de la sosire, iar cel de-al doilea va fi efectuat în a opta zi de la sosire. Costurile aferente testării sunt suportate de către persoanele în cauză, iar programarea pentru testare trebuie efectuată înaintea călătoriei.
Detalii cu privire la procedura testării suplimentare sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/how-to-quarantine-when-you-arrive-in-england. În situația în care unul dintre cele două teste este pozitiv, perioada de autoizolare se prelungește cu încă 10 zile de la momentul testării.
Totodată, MAE reamintește că celelalte măsuri privind condițiile de intrare în Anglia rămân în vigoare. Astfel, toate persoanele care sosesc în Anglia sunt obligate:
- să completeze înainte de/la sosire Formularul de localizare (Passenger Locator Form). Formularul este disponibil la următoarea pagină de internet: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;
- să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat într-un laborator autorizat, cu maximum 72 de ore înainte de începerea călătoriei. Detalii despre tipul și caracteristicile testului sunt disponibile aici - https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-testing-for-people-travelling-to-england;
- să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile la adresa declarată înainte de/la sosire în Formularul de localizare (Passenger Locator Form).
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 7602 7328; 0044 20 7602 9833; 0044 20 7603 6694; 0044 20 7602 5193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0044 (0) 773 871 6335.