Romanciera britanică, care a publicat peste 60 de romane și a cărei operă a fost tradusă în peste 20 de limbi străine, a suferit un atac cerebral grav în luna ianuarie a acestui an.
'Suntem devastați de pierderea unuia dintre autorii noștri cei mai îndrăgiți', a transmis într-un comunicat editura Penguin Random House, menționând că Ruth Rendell a murit în această dimineață, la 08.00 a.m. ora locală (07.00 GMT), la Londra.
Născută la 17 februarie 1930, la Londra, Ruth Rendell a fost considerată adevărata continuatoare a celebrei scriitoare Agatha Christie, scrie AGERPRES.
Ruth Rendell a lucrat o perioadă scurtă ca jurnalistă, iar în 1964 a publicat primul său roman, punând în scenă personajul central al operei sale inspectorului general Reg Wexford, 'From Doon With Death'. Romanul a fost ecranizat în 1988.
A publicat zeci de romane, multe dintre aceștia au fost ecranizate. A fost recompensată cu numeroase premii, iar în 1996 a fost decorată cu titlul 'Commander of the Order of the British Empire'.
A fost membru în Camera Lorzilor din partea Partidului Laburist și s-a implicat în activități de binefacere pentru ajutorarea copiilor din regiunea Darfur prin fundația 'Kids for Kids' pe care a patronat-o.