„Noi nu am susţinut şi nu s-a discutat în coaliţie şi nu s-a luat o decizie. Nu s-a discutat în coaliţie să se înfiinţeze o agenţie pentru PNRR. Termenul de înfiinţare a acelei agenţii este de 31 decembrie 2022, noi trebuie să contactăm 70% din sumele alocate până pe 31 decembrie 2022, conform Regulamentului european.
Noi, dacă folosim timpul acesta pentru a înfiinţa agenţia, când se va înfiinţa agenţia, nici nu va avea timp să deruleze procedurile de licitaţie şi punctul de vedere care a fost exprimat în coaliţie este pentru entităţile care au documentaţii mature - că aici trebuie să ai şi nişte documentaţii mature, să ai studii de fezabilitate, unele au proiecte - derularea procedurilor să se facă de cel care deţine spitalul sau care urmează să deţină spitalul, indiferent că este vorba de consiliul municipal, consiliul judeţean, minister - avem şi spitale care sunt la nivelul ministerului, care au proiecte mature şi care ele trebuie să deruleze toate licitaţiile pentru a putea să ne încadrăm şi pentru a putea finaliza aceste proiecte. Noi trebuie să finalizăm aceste proiecte până pe 31 decembrie 2026. Nu este uşor să construieşti un spital. Dacă nu reuşim să finalizăm toate documentaţiile tehnico-economice şi procedurile de licitaţie până la 31 decembrie 2022 este foarte greu să reuşeşti să finalizezi construcţia unui spital, care durează mult”, a spus Ludovic Orban.
Întrebat dacă România va anunţa Comisia Europeană că renunţă la această Agenţie, preşedintele PNL a răspuns: „Aşa mi se pare normal. Acolo nu scrie că toate proiectele vor derula prin Agenţia respectivă. (...) Acolo scrie că se înfiinţează agenţia. Eu zic că se poate păstra înfiinţarea agenţiei, pentru că are o finanţare de 40 de milioane.
Nu este obligatoriu să scoţi, numai că derularea proiectelor care urmează să fie finanţate din PNRR trebuie să fie derulate de cei care deţin spitalele. Vă dau un exemplu, la Sibiu există deja proiect tehnic, care a fost aprobat. Acolo, deja, se poate trece la licitaţie, se poate semna contractul de construcţie. La Vrancea este documentaţia tehnico-economică finalizată, studiul de fezabilitate, se poate face licitaţie pe proiectare şi construcţie. Sunt multe alte spitale care sunt într-un stadiu matur, care pot fi incluse acolo şi unde deja s-au derulat proceduri şi derularea procedurilor trebuie să se facă în continuare de către deţinătorii spitalelor, indiferent că este vorba de consiliul municipal, consiliul judeţean, minister sau alt deţinător al spitalului", a declarat Ludovic Orban.
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat marţi că Agenţia Naţională pentru Investiţii în Infrastructura de Sănătate se regăsește în programul de guvernare, negociat de reprezentanții coaliției.