„Am condus campania prezidențială în care Iohannis a fost sprijinit doar de PNL. El a obținut cele mai mari scoruri ale unui candidat de dreapta 38% în primul tur și două treimi din voturile cetățenilor români în al doilea tur. A fost o campanie pentru o Românie normală și pentru servirea interesului public și o guvernare în interesul celor mulți.
Sunt un constructor, un negociator, am căutat mereu să pun bazele alianțelor. Am demonstrat asta la moțiunea împotriva PSD și la negocieri, că am capitatatea de a face o majoritate parlamentară. Românilor le-am promis 4 ani de stabilitate, de creștere a veniturilor. Asta am promis, asta ar trebui să fi facut. Din păcate, a existat 30 mai, momentul în care premierul susținut de mine și a anunțat candidatura la șefia partidului. O coaliție trebuie că caute mereu drumul comun, o permannentă căutare a lucurilor care unesc. Din momentul în care a început campania internă din PNL, trebuie să rețineți, că eram la 26%, după un an de guvernare în pandemie. Atâta timp cât autoritatea mea a fost respectată și organismele statutare au funcționat normal, am menținut coeziuea coaliției și am căutat să facem ceea ce am promis românilor. Lucurile au luat-o razna atunciu când Cîțu și susținătorii săi au considerat că nu trebuie să mai respecte șeful partidului și au început să faca tot felul de ședințe, să ia decizi fără să mă consulte și să ia decizii care au ieșit din regulile coaliției. Totul a culminat cu data de 1 septembrie”, a declarat președintele PNL.