"Dorinţa comună este de a da un caracter şi mai strategic acestui parteneriat, de aceea am semnat o nouă foaie de parcurs cu o structură actualizată, ambiţioasă, care are ca scop să strângă şi mai mult relaţiile dintre Franţa şi România, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european şi internaţional", a afirmat Orban, după întâlnirea avută cu premierul francez Jean Castex şi ceremonia de semnare a mai multor documente bilaterale.
Șeful Executivului nu a uitat să amintească și cât de importanță este prezența economică franceză în România.
"Investiţiile franceze generează multe locuri de muncă şi, înaintea pandemiei, schimburile economice dintre ţările noastre au atins aproape 10 miliarde de euro pe an. Ne dorim ca această cooperare să crească, să se diversifice, să fie aprofundată, să genereze efecte şi mai benefice", a precizat Orban.
Premierul român a arătat că a semnat împreună cu omologul său şi o Declaraţie de intenţie privind colaborarea în domeniul nuclear civil, dar au fost analizate și potenţiale domenii de colaborare în transporturi, energie, securitate cibernetică și telecomunicaţii.
"Am decis, totodată, să intensificăm dialogul bilateral în domeniul securităţii şi al apărării. Astfel, ne-am angajat reciproc să continuăm consultările de substanţă, periodice, la nivelul miniştrilor responsabili de Afacerile Externe şi Apărare în formatul 2+2", a mai afirmat Orban.
El a menţionat şi reafirmarea angajamentului comun pentru a consolida proiectul european.
"Vom dialoga intens în prespectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Franţa. (...) În acelaşi context am subliniat că este important să punem rapid în practică mecanismele şi instrumentele pentru a putea utiliza fondurile din viitorul buget european şi pe cele din Planul european de relansare economică", a declarat Orban.
Şeful Executivului de la Bucureşti a arătat că a transmis omologului francez "aşteptarea legitimă" a României privind aderarea la Spaţiul Schengen.
"Am solicitat sprijinul pentru urgentarea unei decizii pozitive. De asemenea, un sprijin aşteptăm şi într-un alt dosar important pentru România, aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, România fiind cel mai bine plasat candidat european şi contăm pe sprijinul partenerilor europeni şi, în primul rând al Franţei, pentru ca procesul de extindere să se finalizeze", a adăugat Orban.
Ludovic Orban a transmis omologului francez toată "compasiunea şi solidaritatea" părţii române după "asasinarea profesorului Samuel Paty de către un terorist".
"De asemenea, am transmis solidaritatea noastră faţă de Franţa în respectarea valorilor noastre fundamentale şi importanţa unui spaţiu în care libertatea de expresie şi conştiinţă sunt apărate de violenţe şi cenzură. Atacurile la persoană îndreptate către un şef de stat, vizat în mod personal, precum cel la care a fost, recent, supus preşedintele Emmanuel Macron nu sunt acceptabile din punctul nostru de vedere. Respectul reciproc între parteneri şi aliaţi este esenţial şi diferenţe de abordare sau momente de criză trebuie depăşite prin dialog constructiv şi respect reciproc", a mai declarat Orban.