„De la 1 ianuarie 2022, asta e decizia coaliției, indiferent ce amendament s-a aprobat azi, alocațiile vor crește cu 20%, plus indexarea cu rata inflației. Se va găsi soluția legislativă așa încât, de la 1 ianuarie, să crească cu 20%.
Indexarea e prevăzută în lege, se indexează cu rata inflației. E un proiect înaintat de colegii din PNL și e o lege în vigoare.
Noi am luat decizia în cadrul coaliției ca să crească alocațiile de la 1 ianuarie cu procentul de 20%. Nu mă puneți să dau explicații”, a declarat Ludovic Orban.
Deputații din Comisia de muncă au decis, marți, că alocațiile de stat pentru copii nu vor crește în acest an de la 1 iulie. Următoarea majorare va avea loc la 1 ianuarie 2022, după ce deputații au adoptat proiectul de la Senat. Votul final va fi dat de deputați miercuri, 16 iunie.