Deși masca de protecție a devenit obligatorie în aer liber în tot mai multe orașe și județe din țară, ar putea exista câteva excepții legate de obligativitatea purtării acesteia. O spune chiar premierul Ludovic Orban, care a afirmat, în această dimineață, înaintea vizitei oficiale în Franța, că persoanele care stau la terase și mănâncă sau fumează, precum și cele care practică diverse sporturi în aer liber, cum ar fi jogging-ul, își pot da măștile jos pe parcursul derulării acestora activități.
"Am înțeles de la cei care aleargă că le este greu, nici ei nu trebuie să poarte mască", a spus Orban, referindu-se, spre exemplu, la cei care fac jogging.
Întrebat dacă autoritățile intenționează să ia noi măsuri pentru a reduce numărul infectărilor cu COVID-19, șeful Executivului a precizat că, momentan, se așteaptă "efectul măsurilor care au fost dispuse".
În ceea ce privește creșterea capacităților spitatlelor, premierul susține că obiectivul autorităților este de creștere constantă a capacității de tratare a pacienților atât în cadrul secțiilor ATI, cât și în scețiile normale:
"Vrem să vedem efectul măsurilor care au fost dispuse. În funcție de analiza rezultatelor vom decide dacă este necesar să luăm alte măsuri. Am crescut capacitatea secțiilor ATI, în Bucuresti spitalul Colentina redevine spital Covid, spitalul Malaxa va deveni spital în care se tratează pacienții cu Covid. Ne gândim la noi soluții pentru a crește capacitatea de tratare. Încercăm să ne adaptam la orice situație care apare".
"Am avut probleme cu Bucureștiul, este adevărat. Vedeți însă că la București nu au mai crescut (cifrele). Suntem într-o fază de platou", a mai arătat premierul.