”Astăzi am participat la o ședință de lucru la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), alături de directorul general al companiei, Mariana Ioniță, și președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Eugen Cojoacă.
Prin prisma documentațiilor pe care le lansează CNAIR, a timpilor de validare și a contestațiilor mult mai puține, pe care le fac ofertanții pe documetațiile de achiziții.
Mai sunt pași care trebuie făcuți și aici mi-aș dori o și mai mare transparență pe astfel de proceduri de licitație, înființarea completurilor specializate, dar și implementarea măsurilor de întărire și dezvoltare a capacității administrative. Publicați răspunsurile la clarificări, faceți asta în mod transparent și cu siguranță vom avea cu toții de câștigat!
Suntem cu toții în slujba statului român și cu un singur gând: acela de a construi infrastructură de transport rutieră modernă, în România.
Dacă anul 2020 a fost un an bun în ceea ce privește contractarea, dar și implementarea, asteptările românilor sunt mari si sunt justificate în ceea ce privește anul 2021, dar și pentru următorii patru ani. Pentru noi este foarte important să realizăm ce am promis.
Sunt doar câteva exemple, pe care le pot da și care pot fi finalizate în următorii patru ani.
Aceste lucruri nu pot fi realizate fără documentații bine făcute, astfel încât să nu mai fie contestate de fiecare dată, fără transparență sau fără implicarea tuturor factorilor interesați în astfel de proiecte de infrastructură.
În anul 2020, la nivelul CNAIR au fost încheiate contracte de execuție în valoare totală de aprox. 10 miliarde lei (cca. 2 miliarde de euro) din care :
➢ Pentru autostrăzi si drumuri expres in valoare de 6,7 mld.lei
➢ Pentru drumuri naționale în valoare de 1, 5 mld. lei
➢ Pentru variante de ocolire în valoare de 1,6 mld. lei
Tot în anul 2020, CNAIR a lansat licitații pentru proiectare/execuție/ documentații , validate de către ANAP, în valoare de 25 miliarde lei (cca. 6 miliarde de euro).
În concluzie, anul 2020 a fost cel mai bun an, din ultimii 10, în ceea ce privește ritmul de contractare la nivelul CNAIR, cu un total de aprox. 8 miliarde de euro.
La nivel general, în anul 2020, pe toate modurile de transport au fost contractate lucrări de aproximativ 54.908 milioane de lei (cca. 11,5 miliarde de euro)”, a transmis Lucian Bode.