”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele ţării şi în 2024. A făcut foarte bine dreapta că a dat preşedintele României timp de 20 de ani. România este pe un parcurs euroatlantic foarte bun, putem să ne dezvoltăm în continuare în acest parteneriat. Cu siguranţă, PSD îşi doreşte să aibă un candidat care să câştige. Şi-au dorit de 20 de ani acest lucru. Este firesc să fie aşa, dar Partidul Naţional Liberal, cu zestrea pe care o are, cu ceea ce a făcut Partidul Naţional Liberal în ultimii trei ani şi jumătate asumându-şi guvernarea, are toate premisele să dea, nu un candidat, ci viitorul preşedinte al României”, a declarat Lucian Bode, duminică seară, la Digi 24.
Acesta crede că lideralii este foarte important să convinră românii, încă de la primul rând de alegeri din 2024.
”Miza alegerilor europarlamentare este şi una civilizaţională, dacă vreţi (…) Va trebui să alegem între civilizaţia euroatlantică şi modelul putinist. Îmi asum ce spun. Modelul putinist înseamnă circar, scandalagii agresivi şi propagandă. Mă refer la extremişti, mă refer la AUR. Românii vor trebui să aleagă între cele două modele”, a mai afirmat Bode.
Acesta crede că ”românii vor alege raţional”.