Premierul acestui stat, Dan Andrews, a afirmat că din cauza numărului în creştere de noi cazuri de coronavirus de tip nou (varianta Delta - n.r.), lockdown-ul nu mai poate fi ridicat. Oficialul nu a comunicat data unei eventuale ridicări a măsurilor restrictive, afirmând că autorităţile studiază "toate opţiunile".
Acesta este al şaselea lockdown al oraşului de la începutul pandemiei și până în prezent. El este însoţit de o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii şi de un număr limitat de autorizaţii de ieşire.