„A fost o perioadă de doi ani de două luni de chin și suferință. Asta a fost aici, abuzuri și umilință și cea mai mare parte a populației a înțeles azi de ce a trebuit să ajung aici. Când am plecat eu, România era o țară prosperă, cu venituri decente, azi e o dictatură feroce. E afectată libertatea de exprimare. E amanetat viitorul României.
Mă consider deținut politic pentru că am intrat nevinovat, mi s-a cerut să-mi recunosc vinovăția pentru că se dorea să fie acest dosar politic. Am refuzat.
PSD a devenit un partid operetă condus de oameni lași. Este în buzunarul SRI.
Judecătorii de la Giurgiu au avut curaj și au rezistat la presiuni”, a declarat Liviu Dragnea la ieșirea din penitenciar.
Întrebat ce va face de acum înainte, Dragnea a răspuns: „Voi munci la firma fiului meu, voi căuta soluții să-mi revin".
Legat de o revenire în politică, Dragnea a spus: „Reintrarea sau nu în politică, voi intra dacă o să găsesc răspuns la două întrebari: Dacă mai am cu cine și daca mai am pentru cine”.
Totodată, el a ținut să precizeze că i-au lipsit copiii și Irina.