Un purtător de cuvânt al Frontului rezistenţei naţionale (NRF) a declarat că încă nu s-a luat o decizie dacă Massoud va accepta sau nu invitația, potrivit DPA, relatează agerpres.ro.
După cucerirea rapidă a Afganistanului de către talibani în luna august, fiul unui faimos comandant de gherilă a format o rezistenţă armată împotriva talibanilor în provincia sa de baştină, Panjshir.
Talibanii au recurs apoi la o campanie militară dură în Valea Panjshir şi au cucerit biroul guvernatorului şi alte obiective, forţându-i pe luptătorii lui Massoud să se retragă în munţi în zone foarte greu accesibile.
Ahmad Massoud le-a cerut recent oamenilor să se revolte împotriva talibanilor în orice mod posibil, dar după capturarea Văii Panjshir nu se ştie cu exactitate unde se află acesta.
Un membru al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Bart Groothuis, a declarat marţi, în cadrul unui discurs în plenul PE, că Massoud luptă pentru un viitor mai bun.
Eurodeputatul a afirmat că Massoud calcă pe urmele tatălui său, Ahmad Shah Massoud, cu care Parlamentul a colaborat în urmă cu două decenii.
El a contribuit la plecarea trupelor sovietice din Afganistan şi mai târziu a luptat cu talibanii în timpul regimului lor dintre 1996 şi 2001.
În aprilie 2001, Ahmad Shah Massoud, la invitaţia UE, s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt ai blocului comunitar la Strasbourg, în Franţa.
El a fost ucis în 2001 de Al-Qaeda şi este perceput de mulţi drept un erou naţional, potrivit DPA.