„Sportul românesc se bucură de măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competiţiile sportive, ca urmare a hotărârii de guvern adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi, pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la H.G. nr. 1183/08.11.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfăşura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului, atât în spaţii închise”, cât şi deschise, precizează sursa citată.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că măsura a fost adoptată în prima şedinţă a noului Guvern.
"Este o primă măsură în favoarea sportului, pe care noul guvern o adoptă din prima zi, după cea de reorganizare a MTS ca Ministerul Sportului. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate şi pe mai departe. Este nevoie de respectarea măsurilor în vigoare şi de continuarea campaniei de vaccinare, pentru că doar aşa putem limita efectele negative ale acestei pandemii şi reveni spre normalitate", a declarat Ministrul Sportului, Eduard Novak.
Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care deţin certificat verde, respectiv cele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
"Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00-21:00. Această măsură reprezintă un câştig major pentru sport, sportivi şi iubitorii sportului", se mai arată în documentul citat.
Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber şi în spaţii închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.