Potrivit Executivului, crearea legislației necesare pentru educarea și informarea operatorilor economici și identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control sunt cei doi piloni ai proiectului de act normativ.
"Adoptarea legii prevenției este un prim pas în emanciparea actului de control, urmând ca al doilea pas să fie conformarea voluntară, participativă a mediului de business, care va îmbunătăți gradul de colectare la bugetul de stat. Proiectul va intra în procedură parlamentară de urgență și sperăm să ajungă cât mai repede pe masa Administrației Prezidențiale pentru promulgare", a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu.
Cele 267 de contravenții ce vor fi supuse mecanismului prevenției sunt fapte care nu prezintă un grad de pericol social ridicat. Aceste contravenții sunt din domeniile fiscal, legislația muncii, agricultură, turism, ape și păduri, protecția mediului, comunicații, educație, protecția consumatorului, administrației locale și afacerilor interne.
Guvernul precizează că prin acest act normativ operatorii economici vor avea posibilitatea să remedieze o abatere constatată la primul control, într-un termen de maximum 3 luni.
"Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de legislația aflată acum în vigoare, în urma actului de control se dă doar un avertisment, fără aplicarea sancțiunii prevăzute de lege pentru contravenția înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, în urma unui nou control, fie să se constate remedierea acesteia, fie să se aplice sancționarea pentru neconformare. Totodată, operatorul care a fost identificat ca neconform beneficiază de prevenție o singură dată pentru oricare dintre contravenții, în termen de trei ani de la data aplicării sancțiunii avertismentului", arată sursa citată.
Legea prevenției reprezintă o etapă în strategia de îmbunătățire a relației statului cu mediul de afaceri, menționează Guvernul, scrie Agerpres.