"În urma discuţiilor cu Comisia Europeană, Holcim şi Lafarge au finalizat lista cu activele la care va renunţa în Europa, cu excepţia unei mici schimbări legate de activele din Franţa", se arată într-un comunicat emis de cele două companii.
Modificarea vizează renunţarea la staţia de măcinare Saint-Nazaire deţinută de Lafarge în Franţa, potrvit Mediafax.
"Ne-am asigurat că prin crearea unui grup important la nivel global nu va fi afectată competiţia", a declarat Margrethe Vestager, comisarul pentru domeniul competiţiei.
Obţinerea aprobării din partea Comisiei Europene a depins de renunţarea la unele dintre activele deţinute de cei doi mai producători de ciment la nivel mondial, astfel că decizia Holcim şi Lafarge a fost ca în ţări precum România, Germania şi Ungaria să vândă în totalitate activele uneia dintre companii şi să le păstreze pe ale celeilalte.
În cazul României, vor fi vândute operaţiunile producătorului francez de ciment Lafarge, care deţine două fabrici de ciment, la Medgidia şi Hoghiz, şi o staţie de măcinare, la Târgu Jiu.
De cealaltă parte, Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.
Totodată, Lafarge şi Holcim au anunţat că poartă în continuare negocieri pentru vânzarea activelor estimate la 7 miliarde de euro, potrivit Bloomberg, şi că procesul fuziunii se va încheia în primul semestru din 2015.
La începutul lunii aprilie, Holcim şi Lafarge au convenit asupra fuziunii prin schimb de acţiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume, cu vânzări anuale de 40 de miliarde de dolari şi operaţiuni în 90 de ţări.