Suspendarea a fost impusă ca urmare a unui număr de ''nonconformităţi'' faţă de standardul internaţional pentru laboratoare, pentru care laboratorul de la Bucureşti fusese suspendat provizoriu în data de 29 noiembrie 2017, conform Agerpres.
De la data menţionată, procedurile disciplinare au fost îndeplinite de o comisie independentă de disciplină, mandatată să facă o recomandare către Comitetul Executiv al AMA/WADA cu privire la statutul laboratorului.
Suspendarea, care este luată în calcul de la data intrării în vigoare a sancţiunii provizorii, interzice laboratorului de la Bucureşti efectuarea oricăror activităţi antidoping, inclusiv analize de probe de urină şi sânge, menţionează comunicatul.