Marie Robinson, o femeie din Waterlooville, și-a pierdut fiul în aprilie 2014.
Jack fusese diagnostica cu tumoare la creier în ianuarie, iar medicii nu au putut face nimic. A murit la 4 ani, lăsând împreună părinții îndurerați, un frate geamăn și trei surioare.
Într-o sâmbătă, când se împlineau trei ani de la moartea copilului, mama cerut un semn. "Jack, dă-i lui mami un semn, orice", a spus femeia, care a ajuns la cimitir, la mormântul copilului.
Dintr-o dată, când se aștepta mai puțin, o pasăre care zbura prin jurul ei a venit fără teamă și s-a așezat pe piciorul ei. Apoi pe mână.
Era un măcăleandru, o pasăre micuță, altfel destul de comună în zonă.
Femeia a fost copleșită de emoție. scos telefonul și a fotografiat minunea.
"Pasărea s-a uitat direct spre mine, iar la un punct s-a așezat pe umărul meu și m-a atins cu ciocul", a povestit ea.
Mulți ar putea pune că este vorba despre o pasăre prietenoasă. Femeia și mulți alții care au citit povestea relatată au considerat că este pur și simplu un semn de la fiul ei.