”Am un program ambițios pentru regenerarea spațiilor verzi ale Capitalei, așa încât normele europene referitoare la suprafața de spațiu verde de care trebuie să beneficieze un locuitor să fie respectate. Bucureștenii beneficiază acum de 23 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, în timp ce minimul european este de 26 mp”, a declarat Gabriela Firea la Gala premiilor Eco Fest, Festivalul Internațional de Film Ecologistorganizat în perioada 10 – 13 octombrie la București.
Primarul general al Capitalei a susținut acest proiect, al educației copiilor pentru ecologie, exprimându-și convingerea că ”metafora și arta își ating ținta mult mai eficient decât programele scrise, cu mii de rânduri și coloane de cifre seci”, cu atât mai mult când receptorii sunt copii și adolescenți.
Eco Fest a ajuns la a șasea ediție, fiind inițiat de către jurnalista Lavinia Șandru. În acest an, a fost organizat pentru prima oară la București, în coordonarea Primăriei Capitalei, Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB și a Inspectoratului Școlar.
Timp de patru zile, sute de elevi au urmărit 17 filme documentare cu tematică ecologistă din aproape 20 de țări, dar au și contribuit cu propriile creații, filme cu durata de un minut, realizate cu gadgeturi accesibile generației lor. Toate cele 16 filme realizate de copii au fost considerate câștigătoare de către juriul care a apreciat efortul și ideile ecologiste ale elevilor bucureșteni.
Pe lângă vizionarea de filme, au avut parte de concerte și de ateliere de creație ale artiștilor Mariana Pachis, Marilena Dăscălescu și Mihai Pînzaru PIM, precum și de workshopuri despre film și contribuția industriei cinematografice și de televiziune la protecția mediului, susținute de către Bogdan Ionescu de la Școala de Televiziune.
Juriul internațional al Festivalului Film Ecologist Eco Fest a stabilit următorii câștigători, pe secțiuni:
1. Marele premiu: ”Green Dream” – Bulgaria (2014)
2. Premiul pentru cel mai bun film de scurt metraj: ”Puls” – o coproducție Ungaria/Belgia/Portugalia (2015)
3. Premiul pentru regie: David Coquard – Dassault pentru filmul ”Peripheria” – Franța (2015)
4. Premiul pentru scenariu: Chad Garcia pentru filmul ”The Russian Woodpecker”(Ciocănitoarea rusă) – coproducție SUA/Ucraina (2015)
5. Premiul pentru imagine: Wabilenabie pentru filmul ”Anul 27” – Burkina Faso (2015)
6. Premiul special al juriului: ”În căutarea lostriței” – România, un film realizat de Dan Păvăloiu și Dan Curean pentru TVR Cluj (2015).
Eco Fest s-a încheiat cu două concerte apreciate de publicul micilor cinefili ecologiști, ale Corinei Bud și What s Up. Cei doi artiști au transmis copiilor și adolescenților prezenți în sală să-și iubească țara și natura, mesaje care, cu siguranță, vor avea impact asupra copiilor, cu atât mai mult cu cât ele vin din partea unor artiști pe care ei îi îndrăgesc.
Festivalul Internațional de Film Ecologist – Eco Fest ”Pentru sănătatea Pământului” a fost organizat de Primăria Municipiului București împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și susținut de Realitatea TV și Inițiativa Ecologistă Europeană.
Parteneri: Asociația Municipiilor din România, Mc Donald, Alka, Dr. Grandell, Apa minerală Aur’a, Phoenicia Hotels & Resorts și Restaurantele Zaitoone.