Pentru a scăpa de grija purinelor din carne, nutriționiștii recomandă prepararea corectă. Astfel, modul ideal de gătire se rezumă la fierbere şi coacere la temperatură scăzută. Sunt de evitat grătarul, prăjirea şi coacerea la temperaturi mari.
La ciorba de miel, carnea va fi adăugată numai după ce apa a dat în clocot, iar pentru digerarea uşoară a fripturilor se recomandă un baiţ din apă, oţet şi condimente.
Specialiştii în nutriţie spun că preparatele din miel îşi merită locul pe masa de Paşte deoarece ficatul de miel este bogat în vitamina B12 şi minerale, esenţiale pentru vitalitate şi energie. De asemenea, aceștia sunt de părere că trebuie să guști din fiecare fel câte puţin, începând cu felurile cele mai grele, apoi treci la salata de crudităţi. Prin această modalitate, digestia va fi îmbunătăţită şi senzaţia de balonare se va diminua.
Potrivit doctorulzilei.ro, este indicat să cumperi un miel sau bucăţi ce provin dintr-un miel care a avut 10 – 15 kilograme, deoarece carnea va fi mai puţin indigestă decât cea mai fragedă.