Kovesi a subliniat că dosarul în care Sorin Oprescu este cercetat de DNA pentru luare de mită nu a fost deschis în urma denunţului unei singure persoane, ci au fost plângeri depuse de două persoane fizice, în luna martie.
"Dosarul a fost deschis în primăvara acestui an, ca urmare a unor plângeri formulate de persoane fizice, nu a fost o sesizare venită de la serviciile de informaţii", a declarat Kovesi.
Ea a precizat că persoana care i-a dat, sâmbătă, bani lui Oprescu nu se numără printre cele care au făcut plângerile.
Mai mult, persoana respectivă nu are calitatea de denunţător, ci pe cea de suspect, şi se află în arest la domiciliu.
Kovesi a mai spus că imediat după comiterea faptei de care este suspectat, Oprescu a fost adus cu mandat de aducere la DNA, iar din acel moment şi până la emiterea ordonanţei de reţinere, primarul a fost supus unei percheziţii corporale, în sediul DNA, i s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi a fost audiat în prezenţa avocaţilor.
La întrebările jurnaliştilor, Kovesi a precizat că fiul lui Oprescu nu are, pâna în acest moment, calitatea de învinuit sau altă calitate, relatează mediafax.ro.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.