„Mă bucur să particip din nou, de această dată în mod virtual, la tradiționala Recepție de Anul Nou organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană. Anul 2020 a stat sub semnul pandemiei de COVID-19, al crizei sanitare și economice, precum și al stării de urgență în majoritatea țărilor europene.
2021 a debutat însă cu semne bune pentru România și pentru comunitatea de afaceri, cu semnale încurajatoare de revenire a creșterii economice. Prognozele indică faptul că România va beneficia de o creștere cu 4,3% în acest an, un procent destul de bun, dat fiind contextul în care ne aflăm.
Țara noastră se confruntă însă, în continuare, cu spectrul dezechilibrelor economice, față de care trebuie găsite soluții sustenabile. În acest sens, sunt esențiale consolidarea situației finanțelor publice, precum și aplicarea de politici de susținere a creșterii competitivității, cu accent special pe creșterea exporturilor și atragerea de investiții pe termen lung.
Trebuie să fim conștienți că evoluțiile economice din perioada următoare vor fi direct influențate de ritmul și succesul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, atât la nivel european, cât și național. De noi toți depinde revenirea la normalitate, în condiții de siguranță sanitară.
Doamnelor și domnilor, România se află la începutul unui drum, un drum al reformelor importante în marile sisteme publice, al investițiilor și al accesării fondurilor europene.
Preocupările actuale ale Guvernului și ale Parlamentului pentru reforme și investiții trebuie transpuse cât mai curând în propuneri concrete, care să vizeze reformarea unor sectoare cheie, în domenii precum sănătatea, educația, transporturile, dar și în planul interacțiunii dintre stat și cetățean.
Prea mult timp în ultimele trei decenii s-a bătut pasul pe loc, prea multe oportunități au fost ratate, lucruri care au încetinit sau chiar compromis iremediabil marile proiecte de dezvoltare ale României. Actuala clasă politică are deopotrivă șansa și responsabilitatea de a accelera reformele esențiale în beneficiul tuturor românilor.
Mediul de afaceri este și trebuie să rămână un partener deosebit de important al statului român, partener care poate contribui în mod cert la accelerarea reformelor și a proiectelor de investiții. Nu poate fi imaginată dezvoltarea României fără o simbioză public-privat, fără o colaborare corectă, bazată pe implicare, respect și transparență decizională.
Am încurajat mereu dialogul onest dintre Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. În anul 2020, buna comunicare dintre mediul de afaceri și Guvern a dus la adoptarea de măsuri economice adecvate, atât la debutul crizei sanitare, cât și ulterior. Multe dintre efectele pozitive ale acestor măsuri continuă și în prezent. De exemplu, schema Kurzarbeit, schema IMM Invest, schema de garanții pentru întreprinderi mari urmează să producă în lunile următoare efectele așteptate.
Încă persistă necesitatea clarificării unor reglementări și nevoia simplificării procedurilor pentru eficientizarea activității statului, în vederea sprijinirii efective a mediului privat. Cunosc faptul că oamenii de afaceri așteaptă din partea Guvernului seriozitate și eficiență.
Întârzierile care există încă în aplicarea unor soluții sunt, totodată, semnale puternice pentru membrii coaliției de guvernare.
Stimați întreprinzători, mediul de afaceri este un actor activ în zona fondurilor europene, fapt care trebuie să se reflecte în direcțiile de dezvoltare ale companiilor dumneavoastră.
Așa cum am menționat și cu alte ocazii, companiile din România trebuie să devină mai competitive pe plan regional, să îndrăznească să dezvolte proiecte de investiții pe termen lung și să investească în produse inovatoare, utilizând cele mai noi și mai performante tehnologii.
Cu toții ne dorim un mediu de afaceri partener, alături de care să putem conferi economiei viziune şi stabilitate. Acest obiectiv, vital în noul context economic și geopolitic, poate fi realizat inclusiv prin îmbunătățirea imaginii României, atât în interiorul, cât mai ales în exteriorul țării.
Marile companii pot promova, uneori mai eficient chiar decât autoritățile publice, avantajele unui mediu de business prietenos, regimul fiscal competitiv, produsele românești de calitate, atracțiile turistice deosebit de variate, resursele naturale neexploatate și forța de muncă bine pregătită.
Numai lucrând împreună, prin efortul comun al autorităților statului și al mediului de afaceri, putem atinge destinația drumului pe care România pornește la început de an, către reforma statului și bunăstarea economică.
Pentru a atinge aceste deziderate este nevoie, totodată, de unitatea partenerilor de coaliție și de hotărârea lor în a lua deciziile corecte, chiar dacă sunt și decizii dificile.
Vă mulțumesc tuturor și vă doresc sănătate și mult succes”, a spus Klaus Iohannis în cuvântul său.